luni, 24 februarie 2014

..

Iubirea e nesăţioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-­i sacrifici tot 
fără a­-i cere nimic în schimb, mulţumindu­-te doar cu ceea ce-­ţi oferă. Eu 
am râvnit totul de la tine pentru că îţi dădusem totul. Oricum, ceva mai
bun decât mine nu puteam să-­ţi dau. De aici a pornit eroarea, de la 
acest schimb în aparenţă just. Dar ce experienţă aveam, de unde să 
ştiu că iubirea dintre două fiinţe nu e egală, că balanţa atârnă când într-­ 
o parte, când într­-alta după imponderabile de care arar ne dăm seama. 
În cazul nostru balanţa atârna în favoarea ta, lanţurile cu care mă 
încătuşai erau mai puternice decât ale mele. De ce te­-am judecat luându-­ 
mă pe mine drept unitate de măsură? Bărbatul, datorită se vede eului 
său aşa-­zis "superior", se dă dragostei cu prudenţă, păstrând rezerve
pentru sine, de aceea îşi păstrează, măcar parţial, echilibrul. Pe când 
noi, femeile, când iubim, ne dăm integral mistuindu­-ne în aşa fel încât nu
ne rămâne decât umbra celor ce am fost. Iată de ce prăbuşirea noastră în
lipsa coloanei vertebrale e aşa de catastrofală. 
La fel s­-a întâmplat şi cu mine. E greu, aproape imposibil, să-­ţi înşir 
în ordine succesiunea evenimentelor care au concurat la rostogolul meu 
în neant.
Tu ai rămas singura mea iubire şi, dacă aş fi trăit pînă la adînci 
bâtrîneţe, tot n­-aş fi iubit a doua oară. Este aşa de neverosimilă şi de
puţin omenească povestea acestei iubiri unice, încît oricui i­-ar părea o
născocire. Cînd am citit Manon Lescaut, am ridicat din umeri zîmbind 
sceptic, neconvinsă. E cu neputinţă, îmi spuneam, să iubeşti aşa de
total, numai o singură dată în viaţă?
Destinul a vrut să­-mi dea o lecţie aspră; m­-a ales tocmai pe mine ca 
să confirm realitatea unei poveşti, s-o depăşesc chiar. 
Nu mă plîng! O vreme am fost atît de fericită, încît socot că nu m-am
achitat faţă de fericire cu preţul tuturor suferinţelor pe care le-­am

îndurat după aceea.

vineri, 14 februarie 2014

Plec.

 Plec... Nu pentru că nu te mai iubesc, ci pentru că nu mai pot iubi cat pentru amandoi.
Plec pentru că am obosit să mă prefac ca trăiesc, că primesc, că sunt fericită, că sunt iubită.
Plec pentru că tu imi ingreunezi paşii şi imi risipeşti visurile.
Plec pentru că m.am săturat sa cerşesc dragoste.
Plec pentru că promisiunile frumoase nu pot inlocui fericirea.
Plec pentru că am obosit sa aştept la nesfarşit iluzii.
Plec pentru că merit mai mult decat să fiu doar o persoană de care are cineva nevoie...